Palatul Prezidential
Share
Palatul Prezidential din Atena, Grecia, este resedinta oficiala a Presedintelui Republicii Elene. Initial, pana la abolirea monarhiei prin referendum in 1974, a fost Palat Regal.
Decizia de a construi o cladire care astazi foloseste drept resedinta prezidentiala a fost luata in 1868. In acel an s-a nascut fiul regelui George I, Constantin, mostenitorul tronului Greciei, iar statul grec a decis sa ii ofere drept cadou o resedinta privata. Douazeci si unu de ani mai tarziu, cand printul Constantin a hotarat sa se insoare cu Sofia, printesa de Hohenzollern, statul a incredintat construirea noului „Palat al Coroanei Princiare” arhitectului Ernst Ziller. Lucrarile de constructie au inceput in 1891 si au fost finalizate sase ani mai tarziu, in 1897.

Palatul Prezidential
In Ajunul Craciunului in anul 1909, un incendiu puternic a distrus mare parte din Palatul Regal (cladirea care este folosita astazi ca sediu al Parlamentului), iar Palatul Coroanei Princiare a ajuns sa fie folosit temporar drept resedinta a familiei regale. Dupa asasinarea regelui George I in 1913 si ascensiunea la tron a lui Constantin, Palatul Coroanei Princiare a devenit in sfarsit resedinta regala.
Folosirea acestei cladiri ca Palat Regal a fost intrerupta in 1924, cand monarhia a fost abolita prin declararea Republicii. A devenit apoi resedinta prezidentiala, pana in 1935, cand monarhia a fost restaurata si regele s-a intors pe tron. Din 1974, cand democratia a fost restaurata in urma a sapte ani de dictatura militara, cladirea a fost folosita drept resedinta prezidentiala, fiind resedinta oficiala a presedintelui statului grec.
Palatul Prezidential este localizat in inima capitalei, in apropierea Gradinilor Nationale si a Parlamentului. Strada Herodou Attikou, unde este situat Palatul, nu este nu numai una dintre cele mai frumoase strazi din capitala, ci si nodul vietii politice si sociale din Atena, tot aici fiind situata si resedinta prim-ministrului.

Palatul Prezidential
Designul Palatului a fost incredintat arhitectului Ernst Ziller, care a devenit arhitectul de curte al regelui George I si a realizat planurile a peste 700 de cladiri in intreaga Grecie, atat pentru uz public, cat si pentru uz privat. Se spune ca regele George I i-a cerut lui Ziller sa nu faca aceasta cladire prea pretentioasa astfel incat sa se potriveasca cu cladirile care fusesera construite anterior in zona si sa nu copieze vreun alt model de palat regal european. Urmand aceste indicatii, Ziller a creat o resedinta neoclasica, simetrica, cu trei etaje. Constructia palatului a durat sase ani.
Unul dintre cele mai asteptate momente de catre turisti este schimbarea garzilor de la Palat. Aceasta ceremonie are loc zilnic, in fata cladirii Parlamentului din Piata Syntagma. In Grecia, barbatii trebuie sa dedice doi ani serviciului militar. Evzonii, garzile alese pentru cereoniile de la Palat, ii reprezinta pe cei mai buni dintre cei mai buni. Pentru a face parte din garda, soldatii trebuie sa fie capabili sa stea nemiscati ore intregi.
Share
Articole asemanatoare:
Palatul din Knossos
Micene
Hersonissos
Corfu – orasul vechi (Kerkyra)
Acropole
