Valul miresei

In Sparta, deoarece barbatii erau crescuti aspru si antrenati inca din copilarie pentru lupta, astfel ca intre ei se creeau relatii ciudate oarecum nefiresti de atasare intre razboinici, fetele neprezentand interes pentru ei. Pentru a asigura totusi societatii noi generatii de luptatori si pentru a face fetele atractive pentru luptatori, la casatorie fetele erau tunse baieteste, uneori chiar rase complet si acoperite cu un voal in timpul ceremoniei.

Mai tarziu, in societatea romana, apoi in evul mediu acest obicei a devenit un simbol al masculinitatii, ridicarea valului devenind dreptul mirelui ca simbol al autoritatii lui asupra femeii.

Alte voci sustin ca acest obicei al ridicarii valului miresei a aparut in perioada nuntilor facute din interes, aranjate de parinti sau de neamuri fara ca mirii sa se cunoasca iar valul pund fi ridicat abia dupa terminarea ceremoniei pentru a evita razgandirea mirelui in cazul in care nu i-ar fi placut mireasa.
Oricum ar fi, traditia valului miresei se pastreaza si astazi in Grecia.

Prima competitie olimpica recunoscuta a constat din existenta unei singure probe, cea de alergare, in care atletii se intreceau cate 5 pe culoare egale delimitate de jaloane, parcurgand o distanta de 180-200m respectiv o lungime de stadion.

Jocurile Olimpice din antichitate se dasfasurau periodic, din patru in patru ani ca si cele din perioada moderna.

Cu timpul au fost adaugate si alte probe sportive, in anul 724 i.h. s-a introdus diaulos-proba de alergare care cuprindea doua lungimi de stadion sau un tur complet al acestuia, in anul 720 i.h. s-a mai adaugat o proba de alergare, dolichos-proba de rezistenta desfasurata pe o distanta de 4800 de metri, asemanatoare cu maratonul din zilele noastre, in anul 708 i.h. s-a introdus proba de Pentatlon care consta din cinci discipline distincte : aruncare discului, alergare, saritura in lungime, lupte si aruncarea sulitei, in anul 688 i.h s-a adaugat ca proba boxul urmand apoi cursele hipice si o proba de alergare in armura pe o distanta de doua sau patru lungimi de stadion.Jocurile Olimpice antice au tinut pana in anul 393 d.h.

Reluarea Jocurilor Olimpice a avut loc dupa 1500 de ani, in anul 1896, la Atena, un rol important in reinitierea desfasurarii lor avandu-l francezul Pierre de Coubertin si grecul Evanghelie Zappa.

Odata cu reluarea Jocurilor Olimpice, competitia a devenit mondiala, s-au stabilit reguli sportive, linia de start si s-au reluat o serie din obiceiurile desfasurarii competitiei antice: imnul, steagul, torta si juramantul olimpic.

Jocurile Olimpice au fost anulate de 3 ori din cauza razboiului: Olimpiada de vara din timpul Primului Razboi Mondial si Olimpiadele din 1940 si 1944 din cauza celui de-al Doilea Razboi Mondial.
Numarul tarilor paricipante a crescut de la 14 in anul 1896 la 202 tari in anul 2004, anul desfasurarii Jocurilor Olimpice de la Atena, iar numarul sportivilor participanti a crescut de la 241 la 11.100 de participanti.

Mesele festive in general sunt intotdeauna foarte animate si vesele, motiv pentru care la petreceri cand fetele incep sa danseze zeibekiko sau hasapiko in jurul lor zboara pahare si farfurii, de cele mai multe ori valoaroase.

Acest obicei se pare ca a aparut in anii ’30 cand grecii obisnuiau sa arunce cu cutite in picioarele dansatoatelor, in semn de respect si barbatie.

De obicei fetele erau ranite de cutitele aruncate de comeseni astfel ca ulterior cutitele au fost inclocuite cu farfurii si pahare, obiceiul devenind asfel mai zgomotos si mai scump dar mai putin periculos.

Traditia se pastreaza si in zilele noastre atat la sarbatorile particulare cat si in restaurante, aici putandu-se plati o taxa pentru achizitionarea de farfurii si avand acces in sali special amenajate in care se pot sparge farfuriile.

La mese grecii platesc intotdeauna cash, niciodata cu carti de credit si de multe ori puteti avea surpriza sa vedeti cum grecii nu ezita sa plateasca si pentru altii..

Bucataria greceasca este una dintre cele mai vechi din lume, avand o vechime de aproximativ 2500 de ani, fiind patronata bine-nteles de o zeitate a gastronomiei: Adephagia, zeita care a dezvaluit oamenilor secretele folosirii ierburilor pentru a da gust mancarii.

O masa traditionala greceasca incepe intotdeauna cu o salata, mezedes, din care nu lipsesc branza Feta, rosiile, maslinele kalamata si uleiul de masline; tzatziki-aperitiv ce include iaurt cu castraveti, usturoi si otet, toate garnisite cu samburi de migdal si alte condimente sau cu aperitivul numit taramasalata – un fel de gustare facuta din icre de peste, bucati de paine, ceapa stropit cu ulei de masline.

Apoi urmeaza felul principal de mancare, intotdeauna bazat pe carne: porc, vita, peste sau fructe de mare.

Dolmas, de exemplu, este facuta din frunze de vita umplute cu orez, stafide, seminte de secara, menta, ceapa, patrunjel si uneori carne de miel.

Musacaua, cel mai cunoscut fel de mancare grecesc, preparata din carne de miel, vinete, ulei de masline, ceapa, rosii proaspete, vin alb si branza kefalotiri, acoperite cu miez de paine si sos bechamel si date apoi la cuptor.

Soulaki este un amestec din carne de miel si carnel de vita care se serveste cu pita si iaurt rece.
Fiecare mancare este bogat condimentata bucurand din plin papilele gustative.

Fiecarui fel de mancare ii crespunde o bautura astfel ca mezedes este insorit de uzo, bautura obtinuta numai din struguri cu o tarie de pana la 40% alcool care se serveste cu gheata, tzatziki este insotit de un vin alb numit Robolla, Taramasalata de Muscat sec din Samos iar musacaua se serveste intotdeauna alaturi de un vin rosu.

Urmeaza apoi desertul, in general deosebit de dulci si de savuroase: cataif, baclava, prajitura cu branza, prajitura cu miere, budinca sau orez cu aroma de scortisoara.

Pe langa felurile traditionale de mancare grecesti, gustul si aromele, pentru greci este foarte importanta atmosfera in care se serveste masa astfel ca toti mesenii par sa se cunoasca intre ei de cand lumea.

Dansurile Tsamikos si kalamatianos sunt din Peloponesia; Leventikos si Raikos din Macedonia; Haniotikos si Pentozali din Creta iar dansurile Hasapikos si Carsilamas sunt din Asia Mica.
Cele mai multe din dansurile traditionale grecesti sunt dansate de barbati aratand o traire intensa, energica si ritmica.

Tsamikos de exemplu este un dans de lupta, avandu-si originea in dansurile dansate de revolutionarii greci inainte de lupta in timpul razboiului contra turcilor. Sariturile aproape acrobatice executate de conducatorul grupului de dansatori pun in valoare puterea si calitatile lui de luptator si arata darzenia si dorinta de a invinge.

Kalamatianos, dans popular provenind din Peloponesia, este un dans vesel avand 12 pasi de baza, dansat in cerc atat de barbati cat si de femei, unii dintre ei tinand sau fluturand batiste.

Un alt dans, Hasapiko, un sirtaki deosebit de cunoscut mai ales datorita filmului “Zorba grecul”, ecranizare a romanului lui Nikos Kazantzakis care il are ca protagonist pe cunoscutul actor Anthony Quinn.

Hasapiko este un dans originar din Asia Mica, dansat in linie dreapta cu grupuri de pasi in miscare alternativa.

Dansurile traditionale sunt dansate cu placere de greci si cu siguranta le puteti vedea la “Serile grecesti” organizate in excursii.