Insula Alonissos, Arhipelagul insulelor Sporade
Share
O insula lunga si ingusta, cea mai nordica din arhipelagul insulelor Sporade, Alonissos ofera mai multa intimitate si liniste decat Skopelos. Este insula perfecta pentru iubitorii de natura si pentru cei care cauta deliciile unei insule grecesti simple. Orasul principal, Patatiri, este acel port calm cu taverne si cafenele care par sa supravegheze in liniste intrarea si iesirea ferry-urilor si a barcilor de pescari.
Indata ce veti intra in acest port protejat de natura, veti fi impresionati prima data de stancile abrupte de piatra si argila, printre care se intrevede verdele pinilor. Acesta formeaza un puternic contrast cu apele de smarald in care se reflecta pinii.Orasul si-a luat denumirea de la presa de vin traditionala (patatiria), care era foarte des folosita aici in zilele cand Alonissos era o importanta insula producatoare de vinuri. Astazi portul este mai mult turistic decat functional, fiind dotat cu numeroase restaurante, magazine pentru shopping si gazduind o exuberanta viata de noapte.

Alonissos, Patitiri port
Insa de departe cel mai atragator si mai interesant oras din Alonissos este vechiul sat sau „hora” – capitala antica a insulei. Situat pe varful colinelor, la numai 3 km de Patatiri, acest mic orasel este plin de farmec. Plimbandu-va pe stradutele serpuitoare, in urcare sau coborare, veti da peste numeroase buticuri, cafenele, restaurante, taverne si magazine de suveniruri. Aproape de peste tot aveti acces la cele mai frumoase privelisti catre mare. In zilele senine, din punctele cele mai inalte din oras, se poate vedea pana la Muntele Olimp, Muntele Athos, Pelion, Evia, Skyros si Skopelos.
Plajele din Alonissos ofera vizitatorilor posibilitatea de a alege dintr-o gama variata. Apele de aici sunt considerate printre cele mai curate si mai limpezi din Mediterana. Petreceti-va dimineata in apa si la plaja, apoi luati pranzul la una din tavernele de pe plaja sau, alternativ, mergeti la un picnic intr-una din recent descoperitele pesteri. Apoi puteti profita de un tur cu barca in Parcul Marin National, unde puteti admira foci si delfini. Sau poate va atrag mai mult „insulele parasite”.

Alonissos
Share
Articole asemanatoare:
Arhipelagul insulelor Sporade
Insula Skyros, Arhipelagul insulelor Sporade
Arhipelagul insulelor Ionice
Arhipelagul insulelor Cyclade
Insula Skopelos, Arhipelagul insulelor Sporade
